in the Hive

Facem cel mai bine ceea ce ne place cel mai mult.

Formarea veniturilor – Profitul January 20, 2010


          In orice activitate economica sunt implicati factori de productie. Ca urmare, posesorii acestora se simt indreptatiti sa isi insuseasca o parte din venit. Astfel, posesorul factorului capital ii revine profitul, posesorului factorului munca  – salariul, posesorului pamantului – renta, iar posesorului capitalului financiar – dobanda.

          Profitul, salariul, renta si dobanda, sunt principalele forme de venit in economia de piata.

          Rationalitatea activitatilor economice cu caracter comercial este relevata de profit, caruia i se mai spune si beneficiu. Profitul este excedentul incasarilor realizate peste costurile de fabricatie si distributie a bunurilor obtinute. Lipsa profitului face dificila sau chiar imposibila existenta in continuare a activitatii care se incheie cu un asemenea rezultat si a firmei care o realizeaza. Unitatile economice il urmaresc sistematic, acesta constituind motivatia obiectiva a proprietarilor capitalului. Maximizarea profitului la nivelul unitatilor economice constituie criteriul cel mai important de apreciere a eficientei lor.

          Din punctul de vedere al firmei, diferenta dintre incasarile totale si costurile totale reprezinta profitul brut.

          Pr = CA – CT = Q(P – CTM),

          unde Pr – masa profitului

          CA – cifra de afaceri (incasari totale)

          CT – costul total

          P – pretul

          CTM – costul total mediu

          Q – cantitatea vanduta

          Legea contabilitatii si codul fiscal din fiecare tara reglementeaza modalitatile specifice de determinare a profitului si impozitului pe profit in diferite domenii.

          Dupa ce firma plateste impozitul si alte taxe pe profit, partea care ramane este profitul net. Profitul net are ca destinatii: investitii noi, pentru marirea capitalului tehnic, constituirea de rezerve financiare, dividende (beneficii) pentru proprietarii capitalului (actionarii).

          Pragul de rentabilitate reprezinta volumul productiei pentru care nu se inregistreaza nici pierderi nici profit.

          Incasarile sunt egale cu costurile , astfel  CA = CT => P = CTM

          Functiile profitului

          – motiveaza proprietarii de capital aspura utilizarii acestuia in activitati cu caracter comercial;

          – stimuleaza initiativa si acceptarea riscului din partea celor care il urmaresc drept scop;

          – incita la cresterea eficientei si cultiva spiritul de economie;

          – este un criteriu in functie de care se decide alocarea resurselor pe activitati si firme, orientandu-se spre cele mai profitabile si moderne;

          – este o sursa de finantare directa sau indirecta a oricarei activitati, inclusiv a celor social-culturale;

          – asigura autofinantarea, totala sau partiala, respectiv o minima independenta financiara, absolut necesara oricarei firme competitive.

          Sistemul activitatilor motivate de obtinerea profitului poate sa genereze si abuzuri. Existenta insa a unui cadru legal puternic descurajant sub acest aspect, si a unor mijloace eficiente la dispozitia statului, intre care un sistem de impozite si taxe care asigura o redistribuire corespunzatoare a veniturilor in societate, poate contracara astfel de fenomene.

          Marimea profitului este variabila de la firma la firma, in timp si in spatiu. Gradul de profitabilitate a firmei se exprima cu ajutorul ratei profitului, exprimata prin profit raportat la cost total, cifra de afaceri, respectiv capital utilizat.

          Din analiza ratelor de profit rezulta factorii de care depind volumul profitului si gradul de profitabilitate al firmei, si anume:

          – costul unitar, cu care profitul este intr-o relatie negativa (creste costul, scade profitul)

          – pretul unitar, cu care profitul este intr-o relatie pozitiva (creste pretul, creste profitul)

          – volumul produselor si serviciilor vandute, cu care profitul este intr-o relatie pozitiva (creste productia, creste profitul) – exceptie in cazul in care CV creste mai repede decat Q, profitul inregistrand o scadere

          – modul in care se distribuie veniturile intre posesorii factorilor de productie – cu cat dobanda, renta si salariul sunt mai mici, cu atat va fi mai mare partea destinata profitului

          –  viteza de rotatie a capitalului, fata de care profitul este intr-o relatie pozitiva (creste viteza, creste profitul)

          Viteza de rotatie a capitalului (Vk) se exprima fie prin durata unei rotatii, fie prin numarul de rotatii in unitatea de timp. De exemplu, daca un capital de 100 de milioane de lei are un numar de doua rotatii pe an, inseamna ca durata unei rotatii este de sase luni. Cu cat durata unei rotatii este mai mica, cu atat numarul de rotatii in unitatea de timp este mai mare, si deci viteza de rotatie a capitalului folosit creste, sporind productia si profitul.

          Rata profitului este foarte importanta pentru orientarea structurii productiei pe produse, ramuri si subramuri, fiind cautate cele care ofera o rata cat mai inalta. In cautarea acestei rate, unii agenti economici isi restrang sau chiar abandoneaza anumite activitati – cu profit mai mic – si dezvolta sau initiaza altele – cu profit mai mare – ceea ce imprima tuturor activitatilor o dezvoltare inegala in timp.

          Profitul este format din profit obisnuit (normal/ordinar), iar uneori si din profit de monopol (supraprofit/profit suplimentar).

          Profitul normal este cel considerat suficient de orice agent economic pentru a-si continua activitatea. Nivelul sau este rezultatul optiunii fiecaruia in functie de circumstante, de psihologie, etc. Lipsa acestui profit face imposibila existenta agentului respectiv.

          Profitul de monopol se obtine peste valoarea profitului normal, ca urmare a detinerii de catre unii agenti economici a unor situatii favorabile folosite printr-o concurenta neloiala (de exeplmu detinerea exclusivitatii asuprea unei piete de desfacere, detinerea monopolului in producerea unui bun/asupra unei clientele). Agentii economici care obtin supraprofit, il obtin si pe cel normal. Reciproca nu este neaparat valabila.

          Profitul este un concept de natura complexa. Aceasta reiese din insusi faptul ca marimea sa poate fi suma a doua mari componente: profitul legitim, meritat, si profitul nelegitim, sau venitul nemeritat.

          Profitul legitim este suma ce revine celui care detine firma sau intreprinderea pentru serviciul adus prin activitatea economica pe care o desfasoara. Este format din venituri insusite ca urmare a progreselor economice si tehnice realizate de firma prin intermediul unor mijloace de munca perfectionate si mai ieftine, imbunatatirea produselor sale si obtinerea altora noi, organizarea superioara a activitatii economice, cresterea randamentului productiei, utilizarea unor factori de productie superiori, etc., la care a ajuns in urma eforturilor depuse. Acestea sunt de fapt serviciile reale aduse de firma nu numai propriei sale activitati, ci si societatii care beneficiaza de ele. Economisti de prestigiu sustin ca profitul astfel dobandit ar trebui scutit de impozit pentru a stimula progresul tehnico-economic.

          Profitul nelegitim este suma insusita de posesorul capitalului fara sa fi avut vreo contributie reala la activitatea economica. Acesta apare ca o sursa de imbogatire fara cauza. In esenta, cum spune Maurice Allais, laureat al premiului Nobel pentru economie in 1988, el “are caracterul unui venit gratuit, rezultand din circumstante favorabile, independente de beneficiar”, adica de posesorul factorului de productie respectiv. El nu este un rezultat al aportului firmei la activitatea economica, ci al unor economii nejustificate de cheltuieli pentru protectia mediului inconjurator, practicarii unor preturi de vanzare excesiv de ridicate, castigurilor suplimentare prilejuite de inflatie sau alte fenomene social-economice, a scaderii calitatii produselor, a sustragerii de la plata unor taxe si impozite, etc. De aici si sugestia ca asemea profituri sa fie preluate in intregime de societate. Calculul profitului conduce la o suma globala, in care cele doua componente cu greu se pot identifica. De aceea, pentru a dezvalui continutul lor, este necesara intotdeauna o analiza mai profunda.

          Eficienta economica pe care o releva profitul este atat rezultatul conditiilor de formare a ofertei – concretizate in costurile de productie si in calitate – cat si al raportului cererii fata de oferta pe piata – concretizat in nivelul si evolutia preturilor de vanzare si veniturile consumatorilor. Economia de piata cere ca eficienta economica sa se asigure la nivelul fiecarei firme, deoarece ineficienta activitatii o elimina, punand-o in situatia de faliment.

          Falimentul unei firme apare atunci cand aceasta nu mai are nici o posibilitate reala de continuare a activitatii. Aceasta inseamna ca incasarile din vanzarea bunurilor economice nu-i mai permit cumpararea de noi factori de productie. Falimentul decurge din insusi mecanismul pietei si se sanctioneaza juridic potrivit legislatiei existente.

 

2 Responses to “Formarea veniturilor – Profitul”

  1. Bibliotecaru Says:

    Un blog foarte interesant, păcat că s-a oprit.

  2. Adina Says:

    Absolut genial, de-aici învăț pentru BAC :D


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s