in the Hive

Facem cel mai bine ceea ce ne place cel mai mult.

Consumul si costul productiei December 29, 2009

Filed under: economie — inthehive @ 17:31
Tags: , , , , , , , , ,

          In activitatea sa, producatorul consuma factori de productie. Acestia sunt cumparati de producator de la piata, iar apoi sunt utilizati. Producatorul efectueaza deci o cheltuiala. De asemenea, el cheltuieste pentru a-si depozita bunurile produse si pentru a le oferi cumparatorilor.

          Costul productiei reprezinta totalitatea cheltuielilor facute de producator pentru producerea, depozitarea si vanzarea bunurilor economice produse de el.

          Cheltuielile cu factorii de productie utilizati si consumati trebuie sa se regaseasca in pretul de vanzare al bunurilor economice, pentru a putea fi recuperate si astfel continuata activitatea economica.

          Includerea acestor cheltuieli in pretul de vanzare se face prin costul productiei, care trebuie sa fie mai mic decat pretul de vanzare al bunului respectiv, pentru ca producatorul sa obina profit. Aceasta il determina pe producator sa urmareasca si sa analizeze structura costului productiei.

          Orice factor de productie care se utilizeaza in procesul de productie se si consuma intr-o maniera specifica. In general putem identifica doua expresii sau forme ale consumului factorilor de productie: o expresie fizica si o expresie valorica (monetara).

          Consumul factorului capital difera in functie de cele doua componente: fix si circulant.

          Consumul capitalului fix are loc in mod treptat, prin participarea sa la mai multe cicluri de productie, fiind afectat de uzura. Astfel, un razboi de tesut participa ani de zile la producerea stofei, deci la multe cicluri de productie, se uzeaza treptat, adica se depreciaza intreg procesul, imbracand forma valorica de amortizare.

          Amortizarea reprezinta procesul economic de recuperare treptata dar integrala a tuturor cheltuielilor facute cu bunul de capital fix, prin includerea in costul productiei a unei parti din aceasta cheltuiala.

          A= Kff/n

          A – Amortizarea

          Kff – Capitalul fix final

          n – durata de amortizare (ani)

          RA = A/Kfi · 100

          RA – Rata amortizarii

          A – Amortizarea

          Kfi – Capitalul fix initial

          Consumul capitalului circulant presupune includerea integrala in forma materiala – initiala sau transformata – a bunurilor din care este format in rezultatele productiei, in cadrul fiecarui ciclu de fabricatie. Spre deosebire de consumul capitalului fix, care se inregistreaza numai in expresie baneasca (Amortizarea), consumul capitalului circulant apare atat in expresie fizica, dar si valorica.

          Cantitatea consumata de capital circulant, in expresie fizica, pentru obtinerea unui bun economic este denumita consum specific sau tehnologic.

          Totalitatea consumurilor de capital circulant impreuna cu amortizarea capitalului fix, formeaza cheltuielile materiale de productie. (A+Kc=Cmat)

          Consumul factorului de productie munca poate fi exprimat fizic, prin numarul de salariati sau timpul de munca cheltuit pentru obtinerea unui bun economic sau a intregii productii, si valoric, prin ceea ce cheltuieste producatorul pentru factorul munca angajat.

          Consumul factorului de productie natura/pamant este evident si semnificati, dar este foarte greu de relevat – uneori chiar imposibil – sub aspect fizic. De aceea se urmareste numai valoric, prin ceea ce se plateste pentru a-l dobandi si a-l utiliza.

          Costurile productiei, data fiind diversitatea lor si din necesitati practice privind programarea, derularea si rationalitatea productiei, sunt grupate pe categorii in functie de diferite criterii.

          Dupa relatia existenta intre dinamica volumului productiei si dinamica cheltuielilor facute in acest scop, se disting urmatoarele categorii de costuri:

          Costul fix include cheltuielile de productie corespunzatoare consumului de factori care, pe termen scurt, nu depind de volumul productiei si raman relativ neschimbate.

          Componente: amortizarea capitalului fix, cheltuieli cu chiria, incalzitul si iluminatul unitatii, salariile personalului administrativ (salarii indirecte), dobanzi, etc.
          
          Costul variabil include acele cheltuieli de productie corespunzatoare consumului de factori care, pe termen scurt, evolueaza in acelasi sens cu modifcarea productiei.

          Componente: materii prime, materiale, combustibil, energie, apa tehnologica (folosita in procesul de productie), salariile lucratorilor din productie (salarii directe).

          Cand productia este zero, atunci si costul variabil este egal cu zero.

          Costul total este suma costului fix si a costului variabil al productiei.

          Daca avem insa in vedere natura actiunilor producatorilor care genereaza cheltuielile respective, costurile se grupeaza in alte doua categorii:

          Costuri de fabricatie – fixe, variabile si totale – ocazionate de obtinerea produselor pe care firma le comercializeaza;

          Costuri de distributie – fixe, variabile, si totale – generate de comercializarea produselor, fara de care fabricatia nu ar avea sens, iar producatorul ar trebui sa-si inceteze activitatea.

          Indiferent ca sunt fixe sau variabile, de fabricatie sau de distributie, producatorul, in efortul sau de a-si gestiona activitatea cat mai bine, se foloseste atat de costurile totale cat si de cele pe unitatea de produs, formate din urmatoarele categorii:

          Costul fix mediu/unitar (CFM) se determina prin raportarea costului fix total al productiei la volumul productiei: CFM = CF/Q

          Costul variabil mediu/unitar (CVM) se determina prin raportarea costului variabil total al productiei la volumul productiei: CVM = CV/Q

          Costul total mediu/unitar (CTM) se calculeaza ca raport intre costul total al productiei si volumul productiei: CTM = CT/Q, dar se determina si ca suma intre CFM si CVM.

          Costul marginal (Cmg) reprezinta sporul costului total determinat de cresterea cu o unitate a volumului productiei: Cmg = ΔCT/ΔQ. Cum CF este constant pe termen scurt si mediu, rezulta ca ΔCF= 0. Si cum ΔCT=ΔCV+ΔCF, atunci putem afirma ca Cmg = ΔCV/ΔQ, pe termen scurt si mediu.

          Intotdeauna producatorii sunt interesati sa obtina productia cu costuri cat mai mici. In acest scop, ei analizeaza fiecare element din structura costurilor, stabilind masuri de reducere, in concordanta insa cu exigentele competitiei impuse de piata.

          Principalele cai de reducere a costurilor utilizate de producatori sunt:

          – negocierea unor preturi de cumparare a factorilor de productie cat mai mici

          – reducerea stocurilor si diminuarea consumului de materiale

          – reducerea cheltuielilor cu salariile pe unitatea de produs

          – micsorarea cheltuielilor de exploatare a utilajelor si instalatiilor

          – scaderea cheltuielilor administrative

          Reducerea cheltuielilor trebuie conceputa si realizata fara deprecierea calitatii.

          In conditiile economiei de piata, costul unitar este si limita inferioara pana la care se poate cobori pretul  de vanzare al unui bun economic, fara sa puna in pericol activitatea agentului economic.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s