Omul, pentru a exista, este nevoit sa-si satisfaca trebuintele, si, pentru ca natura ii ofera de-a gata numai cateva din cele necesare, el trebuie sa si le asigure pe toate celelalte. Activitatile de toate felurile prin care oamenii reusesc sa-si realizeze bunurile necesare formeaza activitatea economica sau economia. Acestea presupun relatii din ce in ce mai numeroase si mai complexe, atat intre om si natura, cat si intre oameni. Activitatea economica, luata in totalitatea componentelor sale realizate de oameni, formeaza obiectul stiintei economice.
Ceea ce-i determina pe oameni sa faca activitate economica, adica sa produca, sunt nevoile. Constrangerea in acest sens este deosebit de mare, intrucat daca oamenii ar inceta sa produca, ar inceta sa mai existe.
Nevoile reprezinta cerinte sau conditii proprii oamenilor, ca fiinte naturale si sociale, fara satisfacerea carora ei nu pot exista sau progresa. Sunt percepute ca o stare dezagreabila, ca o neimplinire sau ceva ce trebuie realizat neaparat pentru a atinge o stare normala. Cateva exemple de nevoi: foamea, setea, fringul, durerea, oboseala, insecuritatea, etc.
Pentru om, problema satisfacerii se pune numai pentru nevoile identificate. Prin identificare, nevoile respective devin interese economice, iar oamenii actioneaza constient pentru satisfacerea lor. Tendinta permanenta si normala a omului de a-si satisface cat mai bine trebuintele, orienteaza si stimuleaza intreaga activitate, ii determina comportamentul in natura si fata de societate.
Nevoile decurg, sunt “dictate” dinauntrul si din afara fiintei umane, din mecanismele psihofiziologice ale vietii omului, din mediul natural si social cu care acesta interactioneaza. Nevoile sunt subiective, prin purtatorii lor, si obiective, prin conditiile pe care le genereaza – de viata si munca.
Purtatorii nevoilor sunt indivizii, familiile, intreprinderile, locuitorii unui oras, institutiile, economia nationala, etc. Exemple: nevoia unei familii pentru paine, carne, legume, casa, ciment, ajutor, lapte, asigurare; a unei firme pentru lemn, otel, calculatoare, informatii; a unei primarii pentru aparate telefax, materiale de birou; a unui copil bolnav pentru ingrijire medicala; a unui oras pentru iluminatul public; a unei tari pentru autostrazi, etc.
Sistemul nevoilor este unul dinamic si nelimitat. Dinamic, pentru ca sistemul de nevoi este interdependent cu gradul de dezvoltare al societatii, si nelimitat pentru ca exista nevoi care se regenereaza, iar pe masura ce apar mijloace mai complexe de satisfacere ale nevoilor, ele se multiplica si se diversifica.
Faptul ca generatiile coexista si se succed, ca foarte multe dintre nevoile care se satisfac nu dispar – pentru totdeauna – ci se regenereaza, ca adesea satisfacerea unora antreneaza aparitia altora, ca in general nevoile au tendinta sa devina mai multe si mai diferite, determina existenta permanenta a societatii intr-o stare de fapt caracterizata prin cresterea volumului si diversificarea nevoilor.
Dupa importanta pe care o are satisfacerea diferitelor nevoi pentru existenta si progresul omului si societatii, acestea se pot clasifica in nevoi vitale sau de subzistenta si nevoi elevate sau de varf. Daca avem in vedere natura subiectului purtator, se pot distinge: nevoi natural-individuale (biologice-materiale) – hrana, odihna si nevoi sociale (colective) – educatie, transport, etc. De asemenea, in functie de gradul de complexitate al acestora, nevoile se impart in nevoi de baza (fundamentale, elementare) si nevoi complexe (superioare, elevate)
Pentru ca oamenii fiinteaza in cadrul mediului natural cu care interactioneaza permanent, protectia, refacerea si ameliorarea acestuia constituie o alta categorie de nevoi, fara satisfacerea carora existenta noastra ar fi imposibila. De altfel, mediul natural este un bun al intregii omeniri.
Rezolvarea starilor pe care le genereaza nevoile presupune satisfacerea lor. A satisface nevoile inseamna atingerea unei stari de multumire, agreabile, de implinire, pe care oamenii o percep ca normalitate si de aceea urmaresc sa o intretina permanent.
Nevoile sunt satisfacute prin consumul de bunuri. de aceea ele se exprima prin cererea pentru bunuri. Bunurile sau utilitatile, cum li se mai spune, reprezinta tot ceea ce foloseste sau satisface nevoile vietii si activitatii oamenilor, ale mediului. Astfel, apa este o utilitate, pentru ca satisface setea. In functie de marimea si intensitatea nevoii, aceeasi cantitate de apa aduce o satisfactie diferita. Pentru un elev care se joaca in curtea scolii, un pahar cu apa va avea o mare utilitate. Pentru un aviator supravietuitor, al carui avion s-a prabusit in desert, acelasi pahar cu apa va avea o utilitate si mai mare, deoarece intensitatea nevoii sale este cu mult mai mare.
Desigur, intre satisfacerea unei nevoi si bunurile la care se recurge in acest scop, trebuie sa existe o anumita concordanta pentru ca altfel nu este posibila satisfacerea. Purtatorul nevoii alege daca un bun si nu altul ii este potrivit pentru nevoia sa.
Diversitatii nevoilor ii corespunde o anumita diversitate a bunurilor. In cadrul acesteia din urma, distingem bunurile libere, si bunurile economice.
Bunurile libere sunt cele la care oricine are acces in mod liber, fata de care nu se actioneaza decat consumandu-le dupa nevoi. Sunt un dar al naturii si virtual nelimitate. Aerul, lumina, caldura cosmica sunt astfel de bunuri. Libertatea de a consuma bunurile de acest gen trebuie interpretata intotdeauna in functie de loc si de timp. Aerul de munte, de exemplu, este un bun liber pentru locuitorii zonelor montane, iar pentru ceilalti oameni este accesibil in mod conditionat de cheltuielile cu deplasarea, cazarea, si altele, pe care le fac in calitate de turisti.
Bunurile economice, denumite astfel pentru ca provin din activitatea economica, sunt create de om. Caracteristica lor dominanta este raritatea, faptul ca in totalitatea lor, fata de nevoile ce trebuie satisfacute, sunt insuficiente ca volum si structura calitativa, sunt produse in cantitati limitate si presupun un anumit efort (resurse umane, banesti, etc.). Daca un bun poate fi dobandit fara nici un efort, nu este un bun economic.
Bunurile economice pot fi bunuri palpabile – produse materiale tangibile (televizor, paine, calculator, etc.) si servicii, utilitati nepalpabile, nemateriale, netangibile (transportul, comunicatiile, invatamantul, posta, informatia, etc.). In acelasi timp, bunurile materiale, ca si serviciile sau informatiile, pot fi destinate direct producerii altor bunuri sau consumului pentru oameni – sub forma bunurilor economice de consum personal. productia continua de bunuri materiale, de servicii si informatii, pentru a obtine alte bunuri, asigura neintrerupt bunuri economice de consum personal sau colectiv.
Dupa profunzimea proceselor economice la care au fost supuse, bunurile pot fi primare – desprinse direct din natura, intermediare – aflate in diferite faze succesive de prelucrare, si finale – nu mai sunt supuse niciunei transformari si urmeaza sa intre in utilizarea lor finala.
Dupa modul de utilizare, bunurile pot fi pentru consum si pentru productie. Bunurile pentru consum sunt destinate satisfacerii nemijlocite a trebuintelor umane, si se numesc satisfactori; celelalte sunt folositoare omului indirect, la obtinerea celor dintai si se numesc prodfactori. Delimitarea intre satisfactori si prodfactori nu este absoluta, un bun economic putand fi utilizat in ambele sensuri. De exemplu, fructele: consumate ca atare sunt satisfactori, dar folosite ca materie prima pentru obtinirea de sucuri sunt prodfactori.
In functie de modul in care functioneaza bunurile impreuna, se impart in bunuri complementare – a caror utilizare are loc numai impreuna (ex: automobil – benzina), si bunuri substituibile care, in procesul utilizarii lor, se pot inlocui unul cu altul (ex: carbunele – gazul metan – electricitatea – lemnul se pot inlocui la incalzirea locuintei.
Dupa modul in care circula in cadrul economiei, exista bunuri cu caracter de marfuri, si bunuri care circula fara a fi marfuri. Cele dintai circula prin vanzare-cumparare, realizata in diferite variante, iar celelalte sub forma de cadouri, donatii, mosteniri, etc.
Datorita dezvoltarii economiei si societatii, sfera de cuprindere a bunurilor se afla in permanenta schimbare, se imbogateste necontenit si se diversifica.
In economia de piata, cea mai mare importanta revine bunurilor care au caracter marfar, sau cel putin imbraca forma baneasca de masurare, intrucat detin cea mai mare pondere in satisfacerea trebuintelor.
Conceptul de “bun” este sinonim cu denumirea de “utilitate” sau “resursa“. Daca avem in vedere complexitatea resurselor, acestea se impart in resurse primare – cu potential de resurse naturale si potential demografic, si resurse derivate, care rezulta din combinarea in diferite proportii a resurselor primare.
Din punct de vedere economic, cele mai importante resurse sunt cele naturale, motiv pentru care stiinta economica le trateaza in mod preferential. Din punctul de vedere al duratei de utilizare, resursele naturale se clasifica in neregenerabile – petrol, gaze naturale, minereuri, etc, si regenerabile – pamant, aer, apa. In functie de posibilitatea de recuperare, resursele naturale se impart in: recuperabile – majoritatea materiilor prime, partial recuperabile – resursele biologice, si nerecuperabile – resursele energetice.
Indiferent de natura lor, resursele trebiesc interpretate ca avand un caracter limitat, in raport cu nevoile care au un caracter nelimitat.
