Alegerea rationala a consumatorului December 12, 2009

          In procesul satisfacerii trebuintelor sale, consumatorul, ca orice agent economic, trebuie sa aleaga tinand cont de faptul ca multitudinea trebuintelor pe care le resimte il obliga sa decida pe care sa le satisfaca, in ce ordine si in ce proportie, sa stabilesca o prioritate, impreuna cu intrebuintarile alternative pe care le pot avea bunurile, caracterul complementar sau nu al acestor si substituibilitatea lor – in masura in care exista – il determina sa decida pe care le prefera si in ce cantitati.

          Modul de combinare in consum a diferitelor cantitati din bunurile x, y, z pe care consumatorul le-a preferat spre a obtine o anumita satisfactie scontata, formeaza programul de consum (de achizitie). Urmarind realizarea unui asemenea program, fiecare consumator isi va cheltui in mod specific venitul pe care il poseda, astfel incat, in functie de preturi, sa achizitioneze cantitati mai mari sa mai mici din bunurile x, y, z pe care le-a preferat.

          Alegerea consumatorului rational este, sau ar trebui sa fie,  guvernata de principiul eficientei. El va compara de fiecare data satisfactia pe care o resimte in urma achizitionarii si consumului cantitatilor diferite din respectivele bunuri cu efortul pe care trebuie sa-l faca, concretizat in venitul banesc cheltuit.

          Esenta alegeri consumatorului rational consta in gasirea acelui program de achizitii si consum care ii asigura cea mai mare satisfactie (utilitate economica totala sau agregata) posibila prin cheltuirea venitului sau limitat.

          Intrucat consumatorul are un buget limitat, criteriul esential dupa care isi va orienta alegerea il formeaza maximizarea satisfactiei obtinute pentru o unitate monetara cheltuita in vederea procurarii bunurilor de care are nevoie.

          Din punct de vedere formal-matematic, se exprima ca un raport intre utilitatea marginala a unui bun si pretul sau.

          Consumatorul rational opteaza intotdeauna pentru bunul al carui raport, astfel calculat, are valoarea cea mai mare – eficienta cea mai ridicata.

Resurse si rationalitate November 29, 2009

          Satisfacerea trebuintelor are loc recurgandu-se concomitent si/sau succesiv la bunuri libere si economice in diferite proportii care se modifica in timp. In acest proces, natura este implicata atat cu bunuri libere, cat si cu bunuri limitate precum minereuri, petrol, gaze naturale, paduri, pamant, apa, etc. Prin actiunile oamenilor, bunurile naturale sunt transformate in bunuri economice si sunt folosite sub diferite forme. Satisfacerea trebuintelor cu bunuri economice se realizeaza in doua moduri: pe de o parte, prin utilizarea de catre purtatorul nevoii a bunurilor produse de el insusi (autoconsum) dupa dorinta si posibilitati, asa cum, de exemplu, o gospodarie taraneasca produce graul pe care il transforma in faina, apoi isi face painea; pe de alta parte, prin utilizarea de catre purtatorul nevoii a bunurilor dorite pe care si le asigura prin schimb, cumparare, imprumut, inchiriere, etc. In acest fel, nevoile sunt mai bine satisfacute, iar bunurile au eficienta mai mare. Acest mod de actiune este astazi dominant.

          De regula, cele doua moduri de satisfacere a nevoilor sunt complementare in diferite proportii.

          Bunurile materiale care servesc sau ar putea servi in activitatea economica la satisfacerea unor nevoi individuale sau colective reprezinta resurse. Acestea stau la baza tuturor activitatilor economice si satisfacerii nevoilor de toate genurile. Existenta lor asigura dezvoltarea economiei si un nivel de trai inalt numai daca sunt bine folosite si in mod rational. In timp, unele resurse se regenereaza in mod natural, iar altele pot fi reproduse, pe cand o alta categorie nu. De asemenea, exista resurse refolosibile, dar si nerefolosibile. Metalul, de exemplu, este o resurse refolosibila, insa curentul electric, nu.

          In general, resursele sunt considerate ca fiind limitate. In orice moment, ele exista in cantitati determinabile si sub diferite forme. Limita resurselor este interpretativa in trei sensuri: in raport cu nevoile, ceea ce inseamna ca fata de nevoi sunt insuficiente intr-o masura mai mare sau mai mica, iar in timp nevoile cresc si se diversifica mai repede decat ele; in raport cu potentialul planetei, intrucat resursele probabil existente pe alte planete nu ne sunt inca accesibile, si numai cele de pe Pamant ar putea fi folosite; in raport cu dezvoltarea stiintei si tehnicii, deoarece succesele acestora asigura adesea descoperirea si crearea de noi resurse prin valorificarea carora se pot satisface mai multe trebuinte.

          Limita resurselor are caracter permanent, dar este fluctuanta in timp, ceea ce inseamna ca in anumite perioade decalajul nevoi-resurse se poate restrange, iar alteori creste. Omului ii este dat deci, sa existe in conditiile unei tensiuni permanente intre nevoi si resurse. Referitor la insuficienta reurselor si de cresterea si diversificarea mai rapida a nevoilor, oamenii au gasit solutia intrebuintarii alternative a resurselor, ceea ce inseamna ca o resursa, luata separat sau in combinatie cu altele, poate servi la satisfacerea unor trebuinte diferite. De aceea activitatea economica sau economia se afla sub “dictatul” limitarii mijloacelor pentru satisfacerea nevoilor, dar si sub avantajul intrebuintarii lor alternative. Este esential pentru om si, in general, pentru progresul societatii ca resursele limitate sa fie folosite in cea mai buna alternativa posibila.

          Intrucat resursele sunt limitate si au intrebuintari alternative, oamenii sunt pusi in situatia de a opta ce nevoi isi vor satisface si la care vor renunta. In felul acesta, resursele vor fi dirijate spre productia bunurilor care satisfac nevoile selectionate. Ei au intotdeauna grija sa faca alegerea cea mai avantajoasa – care le asigura cea mai mare satisfactie.

          Cea mai buna alternativa dintre cele la care se renunta atunci cand s-a luat decizia de a folosi resurse limitate pentru a se asigura un anumit bun economic se numeste cost real (de oportunitate/de optiune/alternativ) al alegerii facute.

          Sa presupunem ca o persoana are 100 de lei si doreste sa cumpere o pereche de pantofi sau un parfum care costa fiecare 100 lei. Daca va cumpara perechea de pantofi, costul real al acestei alegeri este renuntarea la parfum, si invers.

          Daca resursele ar fi nelimitate, nicio activitate economica nu s-ar infaptui pe seama alteia si toate alternativele dorite de cheltuire a resurselor s-ar putea realiza, iar costul oportunitatii ar fi zero.

          Modul de stabilire a celei mai bune alternative de utilizare a resurselor prin care se asigura satisfactia maxima, se bazeaza pe rationalitatea economica, sau pe principiul rationalitatii, al economicitatii. In functie de situatie, acesta se poate aplica sub urmatoarele forme: maximului, ceea ce reprezinta efortul de maximizare a rezultatelor la nivelul aceluiasi consum de resurse; minimului, ceea ce implica tendinta te obtinere a acelorasi rezultate printr-un consum mai mic de resurse; minimaxului, ceea ce impune obtinerea satisfactiei maxime cu cele mai putine resurse.

          Daca resursele nu sunt folosite in concordanta cu principiul rationalitatii, in economie apare risipa de resurse sau, altfel spus, un consum prea mare de resurse pentru satisfacerea unei nevoi. Aceasta survine, in principal, atunci cand se produce ce nu se cere, sau mai mult de cat se cere, se produce de proasta calitate, se produce la cost mai mare decat tehnologia dominanta, sau productia respectiva polueaza mediul.

          Daca unele resurse folosite in activitatea economica se pot recupera mai mult sau mai putin, timpul cheltuit pentru producerea de bunuri este o resursa irecuperabila. De aici aprecierea ca economisirea timpului ce poate fi folosit este cea mai importanta conditie a progresului.