Alegerea rationala a consumatorului December 12, 2009

          In procesul satisfacerii trebuintelor sale, consumatorul, ca orice agent economic, trebuie sa aleaga tinand cont de faptul ca multitudinea trebuintelor pe care le resimte il obliga sa decida pe care sa le satisfaca, in ce ordine si in ce proportie, sa stabilesca o prioritate, impreuna cu intrebuintarile alternative pe care le pot avea bunurile, caracterul complementar sau nu al acestor si substituibilitatea lor – in masura in care exista – il determina sa decida pe care le prefera si in ce cantitati.

          Modul de combinare in consum a diferitelor cantitati din bunurile x, y, z pe care consumatorul le-a preferat spre a obtine o anumita satisfactie scontata, formeaza programul de consum (de achizitie). Urmarind realizarea unui asemenea program, fiecare consumator isi va cheltui in mod specific venitul pe care il poseda, astfel incat, in functie de preturi, sa achizitioneze cantitati mai mari sa mai mici din bunurile x, y, z pe care le-a preferat.

          Alegerea consumatorului rational este, sau ar trebui sa fie,  guvernata de principiul eficientei. El va compara de fiecare data satisfactia pe care o resimte in urma achizitionarii si consumului cantitatilor diferite din respectivele bunuri cu efortul pe care trebuie sa-l faca, concretizat in venitul banesc cheltuit.

          Esenta alegeri consumatorului rational consta in gasirea acelui program de achizitii si consum care ii asigura cea mai mare satisfactie (utilitate economica totala sau agregata) posibila prin cheltuirea venitului sau limitat.

          Intrucat consumatorul are un buget limitat, criteriul esential dupa care isi va orienta alegerea il formeaza maximizarea satisfactiei obtinute pentru o unitate monetara cheltuita in vederea procurarii bunurilor de care are nevoie.

          Din punct de vedere formal-matematic, se exprima ca un raport intre utilitatea marginala a unui bun si pretul sau.

          Consumatorul rational opteaza intotdeauna pentru bunul al carui raport, astfel calculat, are valoarea cea mai mare – eficienta cea mai ridicata.

Utilitatea economica December 12, 2009

          O parte dintre nevoi sunt satisfacute pe seama bunurilor libere, iar alte trebuinte se implinesc consumand bunurile economice, insuficiente in raport cu nevoile; producerea si obtinerea bunurilor economice induc consumuri de resurse, cheltuieli. De aceea, atentia consumatorului se contreaza spre bunurile economice fata de care adopta un anumit comportament. Prin comportamentul consumatorului desemnam rationamentele si reactiile pe care le are in legatura cu alegerea (cumpararea) si utilizarea bunurilor economice. Unul dintre punctele de referinta pentru comportamentul sconsumatorului il constituie utilitatea bunurilor economice.

          La prima vedere, utilitatea pare o notiune foarte clara. Pentru oricare dintre noi notiunea util, utilitate, desemneaza ceea ce este de folos, trebuincios, necesar, ceea ce serveste la ceva. Utilitatea in sens general reprezinta capacitatea unui bun de a satisface o nevoie. Baza acesteia o reprezinta proprietatile, insusirile, caracteristicile pe care le poseda fiecare bun sau categorie de bunuri. Asemenea proprietati pot fi naturale sau create de om. Cele naturale pot fi luate ca atare sau sunt adaptate de om in functie de necesitati. In acest sens, pentru oricare dintre noi este evident in ce consta utilitatea generala a painii, a apei, a imbracamintii sau a locuintei, etc. Dar, desi apa este necesara si utila pentru oricine, in imprejurari date, nevoia de a consuma o cantitate determinata de apa este mai intensa sau mai putin intensa. In functie de situatie, decidem sa o cumparam sau nu, sa platim un pret mai mare sau unul mai redus. Decidem intr-un fel sau altul in functie de intensitatea nevoii in a carei intampinare vine cantitatea determinata de apa la care ne referim. Din acest acest rationament decurge distinctia necesara intre acceptia generala si cea economica a utilitatii. Astfel, utilitatea economica reprezinta satisfactia pe care spera ca o va obtine un consumator dat, in conditii determinate de loc si de timp, prin folosirea unei cantitati determinate dintr-un anumit bun economic.

          Aprecierea utilitatii economice are un caracter subiectiv, deoarece depinde de raportul pe care fiecare consumator il stabileste intre cantitati determinate din bunul respectiv si nevoile sale in conditii date de loc si timp. Hotaratoare in acest sens este intensitatea nevoii pe care o resimte consumatorul respectiv. De aceea, bunuri omogene avand aceleasi proprietati pot fi apreciate in mod diferit ca utilitate economica de diferiti indivizi in functie de volumul si intensitatea nevoilor, de nivelul de cultura, de situatia economica si aspiratiile proprii fiecaruia. Mai mult chiar, pentru un anumit individ, fiecare element dintr-o multime de bunuri identice are utilitate economica diferita, in functiile de conditiile de loc si de timp. Aprecierea utiltitatii economice se realizeaza prin suma de bani (pretul) pe care, in conditii determinate de loc si de timp, un cumparator decide s-o plateasca in schimbul unei cantitati determinate dintr-un anumit bun economic.

          Satisfactia suplimentara resimtita de consumator cu fiecare unitate dintr-un bun economic consumat se numeste utilitate marginala.

          Cand un consumator utilizeaza mai multe unitati dintr-un bun economic succesiv, neintrerupt, comportamentul sau corespunde legii utilitatii marginale descrescande, formulata de Gossen, potrivit careia marimea intensitatii unei nevoi scade progresiv pana la saturare, daca respectiva nevoie este satisfacuta in mod continuu si neintrerupt. Intensitatea nevoii consumatorului se diminueaza cu fiecare unitate consumata, utilitatea marginala scade, iar utilitatea totala creste cu o marime descrescatoare pana la punctul de saturatie. Pentru individul respectiv, satisfactia resimtita prin consumarea primei unitati din acel bun economic este cea mai maxima.

          Nivelul utilitatii marginale devine zero cand nevoia de consum este integral satisfacuta, iar o doza consumata peste acest nivel nu ii mai aduce nici o satisfactie consumatorului, ba din contra, poate produce insatisfactie.

C. Hopkins despre clientela December 11, 2009

           “De la tatal meu am mostenit saracia si asta a fost o alta binecuvantare. Tatal meu a fost fiul unui cleric, toti stramosii lui au fost clerici, crescuti si scoliti in saracie, asadar aceasta era starea lui naturala.

           Datorez mult acestei conditii. M-a tinut intre oamenii obisnuiti, din care Dumnezeu a facut atat de multi. Am ajuns sa-i cunosc, pe ei si impulsurile lor, chinurile si agoniseala lor, naturaletea lor. Acei oameni obisnuiti pe care ii stiam atat de bine aveau sa devina viitorii mei clienti. Cand ma adresez lor, in scris sau direct, ma recunosc drept unul de-al lor.

           Sunt sigur ca nu as putea sa-i impresionez pe bogati, pentru ca nu ii cunosc. Nu am incercat niciodata sa vand ceea ce cumpara ei. Sunt convins ca ar fi fost un esec daca as fi incercat sa vand Rolls-Royce, Tiffany & Co sau piane Steinway. Nu cunosc reactiile celor bogati. Dar le stiu pe cele ale oamenilor obisnuiti. Imi place sa vorbesc cu muncitorii, sa observ gospodinele care trebuie sa-si numere banutii, sa castig increderea si sa aflu ambitiile baietilor si fetelor din patura de jos. Dati-mi ceva ce ei isi doresc si le voi atinge coarda sensibila. Cuvintele mele vor fi simple, propozitii scurte. Invatatii n-au decat sa-si bata joc de stilul meu. Cei bogati si frivoli n-au decat sa rada de toate astea. Dar in milioane de camine umile, lumea va citi si va cumpara. Vor simti ca autorul textelor ii cunoaste. Iar ei, in publicitate, reprezinta 95% din clientela noastra.”

Libera initiativa December 11, 2009

          Libera initiativa este libertatea agentilor economici de a actiona pentru realizarea propriilor interese, asa cum considera fiecare ca este mai bine. Orice actiune intreprinsa de un agent economic in intentia de a-si realiza interesele trebuie sa aiba loc astfel incat, prin ceea ce face el, sa nu afecteze cum nimic libertatea de actiune a celorlalti si nici acestia sa nu-l jeneze cumva in ceea ce el intreprinde. De aici decurge ca libertatea de actiune este o caracteristica generala aplicabila in mod egal tuturor agentilor economici si ca orice initiativa este admisa numai cu respectarea acestei conditii. Acest comportament s-a conturat treptat si este sinteza experientei acumulate de agentii economici. Este recunoscut ca necesar si singurul posibil de acceptat de toti, intrucat ii pune in conditii de egalitate sub multiple aspecte: se aplica tuturor, fara discriminari pozitive sau negative; nu ingradeste pe nimeni in promovarea actiunilor de interes propriu; respectarea sa nu implica costuri sau alte conditii materiale prealabile pentru niciun agent economic obtinut pe seama altuia/altora; din aplicarea si respectarea sa nu decurge niciun fel de avantaj pentru nici un agent economic in actiune; stimuleaza deopotriva creativitatea tuturor, intrucat, asigurand libertatea de actiune, realizarea interesului fiecaruia depinde de ingeniozitatea proprie.

          Si pentru ca cei care realizeaza activitatea economica ar putea interpreta aceasta conditie dupa bunul plac, societatea a stabilit prin legi juridice care sunt coordonatele majore ale libertatii de actiune, care sunt faptele ce trebuie considerate o incalcare a sa, precum si modalitatile prin care poate fi restabilita. Asemenea legi exprima acceptia pe care o da societatea libertatii de actiune in economie, intrucat ele sunt adoptate pe principii democratice, prin votul organelor legislative alese si ele in mod liber.

          Fundamentul libertatii de actiune in economie il reprezinta proprietatea, pentru ca aceasta este sursa determinanta pentru interesele agentilor economici si asigura totodata, mijloacele necesare infaptuirii lor. De aceea, libertatea de actiune exprima, in primul rand, exercitarea dreptului de a poseda bunuri, de a le utiliza, de a dispune de ele si de uzfructul lor.

          In viata economica, libera initiativa sau libertatea de actiune are numeroase fatete, forme de manifestare pe cat de multe, pe atat de diferite. In acest sens, se remarca mai intai dreptul agentilor economici de a dezvolta, mentine sau restrange actiunile lor, de a se manifesta ca intreprinzatori, consumandu-si cum considera ca le este mai favorabil bunurile de care dispun sau de a se angaja in mod liber in acte de schimb, in asociatii si societati cu caracter economic. Prin libera initiativa se exprima dreptul proprietarului de a adopta decizii in orice problema privind actiunile sale economice si bunurile care formeaza obiectul proprietatii lui. Proprietatea este o sursa profunda de motivatii pentru orice agent economic, concretizandu-se in initiativa, stimulare, responsabilitate si competenta.

          Libera initiativa cunoaste cea mai mare dezvoltare in conditiile proprietatii private si ale regimurilor politice bazate pe democratie. Pe fundamentul acesteia se creeaza acel comportament economic cotidian pentru milioane de agenti economici, care conduce la realizarea unei activitati economice eficiente, atat pentru fiecare proprietar in parte, cat si pentru societate in ansamblul sau.

          In orice activitate si in orice tara in care proprietatea este depersonalizata prin formarea consolidarea unor monopoluri sau prin masuri dictatoriale, libera initiativa este ingradita sau eliminata. Ea inceteaza a mai fi sursa de eficienta si rentabilitate, de implinire a liberatii fundamentale a omului. Se produce instrainarea oamenilor de procesul economic si de rezultatele acestuia.

          Libertatea de actiune creeaza premisele ca agentii economici sa participe asa cum vor la tranzactiile economice, asigurandu-se conditiile functionarii normale a economiei, pornind de la interesele si posibilitatile fiecaruia. In acest fel, agentul economic devine atent la semnalele pietei si isi indreapta eforturile spre ceea ce este cu adevarat necesar si eficient, orientand resursele de care dispune spre acoperirea nevoilor sociale reale, spre promovarea cu prioritate a activitatilor utile.

          In economiile in care nu exista un sector privat puternic, preponderent, liberei initiative i se substituie, adesea, decizia obligatorie a organelor administrative de stat, rigiditatea si inflexibilitatea la schimbare si innoire.

          Libera initiativa implica restructurarea activitatii economice in interesul agentilot economici, prin intermediul proprietatii private. Acest tip de proprietate ii determina pe proprietari sa urmareasca afirmarea propriei eficiente, si, totodata, pe a celorlalti. In aceste conditii, veniturile vor fi inegal distribuite in societate pentru ca reflecta inegalitatea eficientei activitatii agentilor economici la baza careia se afla deosebirile dintre ei, sub aspectul instructiei, disciplinei, potentialului capacitatii intelectuale si capacitatii de risc, puterii de munca, tenacitatii, vointei, aptitudinilor, spiritului inovator, etc. Inegalitatea devine astfel rezultatul nemijlocit al capacitatii valorizatoare a fiecarui individ, precum si al modului cum el o foloseste. De aceea libera initiativa va determina afirmarea valorilor conform acestor criterii, inlaturand incompetenta, impostura si pseudovalorile.

Proprietatea December 10, 2009

The Invention of Property

          Proprietatea reprezinta o relatie intre oameni, un contract social, cu privire la bunurile materiale, spirituale si de alta natura existente in societate sau obtinute in activitatea economica. Proprietarul se bucura de un bun care ii apartine in mod exclusiv si absolut, insa in limitele prevazute de lege.

          Astfel, proprietatea presupune exercitarea unuia, a mai multora, sau a tuturor atributelor proprietatii: dreptul de posesiune releva dreptul de a avea sau detine bunurile care constituie obiectul proprietatii sau, altfel spus, prerogativa proprietarului de a stapani in fapt direct si nemijlocit bunul respectiv; dreptul de folosinta/utilizare asigura proprietarului dreptul de folosire a bunului aflat in proprietatea sa asa cum crede el ca este mai bine pentru a-si realiza interesul; dreptul de dispozitie confera proprietarului puterea de a instraina bunul ce-i apartine, de a constitui asupra acestuia anumite drepturi in favoarea altei persoane; dreptul de uzfruct este dreptul proprietarului de a-si insusi si utiliza rodul unui bun, venitul unei mosteniri, dobanda unui imprumut, etc.

          Intotdeauna proprietatea se prezinta sub forma unitatii a doua elemente: obiectul si subiectul proprietatii. Obiectul proprietatii il constituie bunurile, ceea ce este comun vietii economico-sociale. Subiectul proprietatii il formeaza agentii economici. Astfel de subiecti sunt indivizii ca persoane fizice, familia, sociogrupurile si organizatiile.

          Deciziile subiectilor proprietatii induc operatii economice de diferite feluri – vanzari, cumparari, inchirieri, credite – prin care ei isi concedeaza unii altora anumite drepturi specifice proprietatii. Transmiterea acestor drepturi, dinc punct de vedere economic, este echivalenta cu un proces de distribuire a costurilor si beneficiilor intre cei implicati. Sub acest aspect, dintre formele de proprietate, cel mai incitativ regim juridic il are proprietatea privata pentru ca aici fiecare proprietar suporta costurile propriilor actiuni concomitent cu insusirea beneficiilor. Acesta este de fapt considerat motivul cel mai important al superioritatii proprietatii private asupra celei colective.

          Indivizii sunt subiecti ai proprietatii in oricare dintre formele acesteia. Ei actioneaza intr-un cadru dat, istoriceste constituit, in care pot fi sau nu producatori. Indivizii care sunt producatori, prin actiunea lor, intruchipeaza atat posesiunea, dispozitia, uzfructul, cat si utilizarea directa a obiectului proprietatii. Daca nu sunt si producatori, indivizii nu pot utiliza bunurile decat prin salariati, iar rezultatele obtinute – uzfructul – se impart intre proprietarii neproducatori si producatorii directi. Intruchipand posesiunea, dispozitita si insusindu-si o parte din uzfruct, proprietarii neproducatori reprezinta un grup important al agentilor economici din orice tara.

          Sociogrupurile sunt constituite de indivizi reuniti pe baza existentei a cel putin unei trasaturi comune, obiective, care genereaza interese si comportamente similare pentru membrii grupului. Sociogrupurile dau nastere cooperativelor, societatilor pe actiuni, ca si altor forme de proprietate asociativa.

          Organizatiile, constituite pe baza unor criterii prestabilite, pot fi nationale sau internationale. Cele nationale pot sa apara sub forma uniunilor de intreprinderi sau de cooperative. In ultima instanta, insusi statul ca subiect al proprietatii poate fi considerat ca reprezinta o astfel de organizatie. In ceea ce priveste organizatiile internationale, acestea se constituie prin asocierea agentilor economici si/sau a organizatiilor din doua sau mai multe tari.

Subiectii proprietatii isi exercita atributele in forme extrem de variate.

          Daca avem in vedere cine sunt subiectii proprietatii si ce au ei comun sau specific in exercitarea dreptului de proprietate, distingem proprietatea privata si cea publica.

Clasificarea formelor proprietatii

          Proprietatea privata, sau particulara, ai carei proprietari pot fi persoane fizice/juridice. Totodata aceasta poate fi proprietate individuala si asociativa, iar ca dimensiune – mica, mijlocie, mare si foarte mare. In anumite conditii – specifice statelor democratice – este compatibila cu proprietatea publica, sau alte forme de proprietate.

          Proprietatea publica, al carei proprietar este statul sau unitatile administratiilor publice centrale si locale din structura sa. Obiectul acestei proprietati il formeaza bunurile care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public. Dupa regimul juridic al bunurilor care o compun, aceasta proprietate poate constitui domeniul public al statului sau domeniul privat al acestuia, ambele putand fi de interes national sau local. Bunurile care formeaza domeniul public se caracterizeaza prin faptul ca sunt inalienabile – nu pot fi instrainate – si imprescriptibile – nu pot fi urmarite silit sau grevate de diferite obligatii. Apartin domeniului public bogatiile de orice natura ale subsolului, spatiul aerian, apele cu potential energetic sau care se pot folosi in interes public, siturile istorice si arheologice, terenurile pentru rezervatii si parcuri nationale, terenurile pentru nevoile apararii, fasia de protectie a frontierei de stat, imobilele din punctele de frontiera sau sedii ale ministerelor, primariilor, ale unitatilor de invatamant de stat, etc. Celelalte bunuri ale proprietatii publice ce nu apartin domeniului public tin de domeniul privat, si se refera la bunurile care au incetat sa mai apartina domeniului public, imobilele care nu sunt destinate utilitatii publice, donatiile primite, etc. Bunurile din aceasta categorie pot fi concesionate, inchiriate, instrainate, etc. si cad sub incidenta celor patru componente fundamentale ale dreptului de proprietate. Bunurile din domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale pot fi trecute in domeniul public in functie de interesul public pe care il prezinta.

          Desigur, pot exista si alte forme de proprietate, dar, de cele mai multe ori, acestea reprezinta rezultate ale combinarii in diferite proportii a formelor mai sus analizate. In lumea de azi, formele de proprietate mentionate coexista in cadrul aceleiasi tari, sunt interdependente si in continua transformare. In diferite tari si perioade, locul si rolul formelor de proprietate se modifica in functie de capacitatea fiecareia de a-si demonstra viabilitatea prin eficienta si rentabilitate in folosirea obiectului proprietatii.

          Pluralismul formelor de proprietate genereaza competitia dintre ele pentru mentinere si afirmare tot mai puternica, ceea ce se realizeaza mai ales prin: reducerea cheltuielilor, ridicarea calitatii, promovarea progresului tehnic si marirea volumului productiei de pe urma carora, in cele din urma, este avantajat consumatorul. Tocmai in acest sens se spune ca pluralismul formelor de proprietate constituie o necesitate pentru orice economie moderna.

          Coexistenta formelor de proprietate, ca mod de a fi al economiei de piata, este expresia fireasca a liberei initiative, a dreptului pe care il au membrii societatii de a alege, de a prefera orice forma de proprietate care corespunde cel mai bine intereselor pe care le are fiecare. Aceasta inseamna ca pluralismul proprietatii nu este numai necesar, ci si posibil.